Increderea de sine este esentiala in imaginea pe care o afisezi la birou. Camasa alba, fusta conica si pantofii cu toc sunt piese de baza in alcatuirea garderobei tale office... insa nu sunt suficiente pentru ca potentialul tau feminin sa fie pus in valoare pana la capat. Indiferent de ocazie, nicio tinuta nu este completa fara bijuteriile care-ti intregesc vibe-ul si-ti reflecta personalitatea. Invata, asadar, cum sa transformi prezenta ta la serviciu intr-o aparitie desavarsita si profesionista, alegand intotdeauna accesoriile corecte, adecvate tinutei tale!

 
 
  1. Investeste in accesorii basic... de calitate!
Cu siguranta si tu ai adunat de-a lungul vremii o multime de gablonturi. Daca vrei ca look-ul tau de la serviciu sa exclame maturitate si eleganta, scapa de ele, recicleaza-le sau pastreaza-le pentru petrecerile tematice de Halloween. Reconstruieste-ti colectia de bijuterii gandind strategic si punand accentul pe accesorii care nu se demodeaza niciodata: un colier simplu cu un pandantiv elegant, cercei mici si sofisticati, o bratara discreta pe care o porti purta oricand. Mai mult decat atat, fie ca optezi (sau nu) pentru bijuterii din metale pretioase, alege intotdeauna calitatea: accesoriile arata mai bine, au un impact mai puternic si o rezistenta ridicata in timp!
 
  1. Bijuterii statement vs. accesorii discrete
Fara doar si poate, accesorizarea tinutei pentru birou trebuie sa urmeze linia personalitatii tale. Cu toate acestea, alegerile inspirate nu se fac la voia intamplarii, ci tinand cont de criteriile uneia dintre cele doua directii fundamentale – statement vs. discret. Accesoriile statement pot fi piesa de rezistenta in imaginea ta office, insa trebuie sa ai in vedere si atmosfera mediului in care lucrezi. Pentru un loc de munca cu standarde conservatoare o pereche de cercei indrazneti iti va fi suficienta. Pe de alta parte, poti fi creativa alaturand doua bijuterii „care-ti iau ochii”, daca norma serviciului tau permite o oarecare lejeritate. Opteaza pentru o combinatie de genul colier si inel – in felul acesta eviti impresia de supraaglomerare. Ca alternativa, in locul unei singure bijuterii supradimensionate, poti apela oricand la doua-trei accesorii minimaliste si discrete. Faci o declaratie de stil si bun-gust si daca alegi un colier, o pereche de cercei si o bratara. In plus, daca inclini si spre purtarea unui ceas, vei sublinia ca esti punctuala si responsabila.
 
 
  1. Adapteaza-te intotdeauna contextului!
Inainte de orice, asigura-te ca stii regulile de conduita estetica din biroul in care lucrezi. Din acest punct de vedere, mizeaza pe accesorii cu simbolistica neutra pentru a nu-ti jigni colegii si clientii. Daca esti vreodata in dubii legate de bijuteriile pe care vrei sa le porti, intreaba-te daca blugii sunt piesa vestimentara acceptata la serviciu. Poti adopta o atitudine mai relaxata si in privinta accesoriilor, daca raspunsul este unul pozitiv. In caz contrar, ia in considerare numai bijuteriile tolerate. Retine! este in regula sa te lasi putin dusa de val in alegerea accesoriilor de fiecare data cand compania pentru care lucrezi impune un cod vestimentar mai putin sobru. Atata timp cat eviti bijuteriile stralucitoare, poti face linistita alegeri mai indraznete.
 
  1. Accesoriile fac diferenta!
Poarta in fiecare zi accesorii care sa-ti confere siguranta si incredere in tine! Mai mult decat atat, recunoaste si profita de ocaziile in care poti atrage pozitiv atentia asupra ta, folosindu-te de accesorii. Daca te afli in fata unei multimi pentru a face o prezentare, de exemplu, poarta un colier statement – va sugera ca esti o femeie puternica si in control asupra situatiei. Un inel supradimensionat va atrage atentia asupra gesturilor tale, conferindu-le autoritate si prestanta. Pe de alta parte, pentru intalnirea cu seful in care primesti promovarea mult asteptata renunta la podoabele stridente! Poarta-ti parul strans si o pereche de cercei mai aparte – vei concentra in felul acesta atentia asupra chipului tau sugerand ca esti increzatoare si profesionista!